Investiție bitcoin cum funcționează

Cryptomonezile sunt bani mainstream, pentru toată lumea, nicidecum doar pentru programatori, tocilari cu ochelari sau tineri isteți, cu capul mare.
Bitcoin scade pe fondul dramei Binance-FTX
Nici nu sunt doar o joacă de băieți, unde fetele nu se pricep. Adică, în sens convențional, cei mai isteți oameni dintre cunoscuții noștri. Însă nu toți oamenii isteți au intuit potențialul tehnologiei blockchain. Autosuficiența intelectuală este uneori cel mai mare handicap observabil, al persoanelor capabile pe care le cunosc.
Interesul în rândul Bitcoin este în continuă creștere, fapt care a și provocat creșteri semnificative ale valorii acesteia.
Și mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să judec superior și superficial, cu infatuare intelectuală, câte o idee care s-a dovedit ulterior, grozavă. Exemplul investiție bitcoin cum funcționează mai relevant este trenul pe care l-am ratat în și în care, am ajuns să mă urc foarte târziu, abia în Mă refer la Bitcoin.
De ce să investești în criptomonede?
ÎnBitcoin mi-a ieșit în drum de două ori, în aceeași zi. Coincidențele sunt mereu amuzante, de aici și poveștile savuroase despre destin. Se apropia Crăciunul unui an foarte bun, ne făceam calcule financiare și ne gândeam la investiții.
Cele mai comune opțiuni investiție bitcoin cum funcționează încă imobiliarele, însă un bun prieten al meu, un tip cu un istoric excelent în investiții, mi-a zis că el se gândește să investească în Bitcoin. Nu știa nici el exact ce este Bitcoin sau cum funcționează, însă înțelesese că sunt niște bani electronici și urmărise graficele de creștere din ultimele luni.
Mi-am investiție bitcoin cum funcționează atunci circa o oră din viață încercând să-mi conving prietenul să nu facă o asemenea tâmpenie, adică să cumpere niște monezi inexistente, de pe un site. I-am explicat că trebuie să importanța investiției în criptomonede vorba despre o schemă piramidală, ceva, sau un fond riscant de investiții, însă în esență nu putea fi decât o mare țeapă și atât.
- Iată câteva idei de investiții pentru banii economisiți în pandemie Crypto monede, bursa, imobiliare?!
- Poti investi 1000 de euro in bitcoin
- Xiaomi Community
- De ce și în ce mod trebuie să reglementeze UE domeniul cripto pentru a încuraja inovația și a proteja utilizatorii?
- Investește în bitcoin și câștigă zilnic
Ce acoperire poate avea o monedă electronică, ce susținere poate avea, ce control asupra banilor tăi poți avea și cine îți garantează acești bani? Au fost atunci o puzderie de întrebări încuietoare cu care mi-am încolțit prietenul, etalându-mi înțelegerea funcționarii finanțelor mondiale și invalidandu-i investiția. În fond, erau aceleași întrebări legitime ale necunoscătorilor, întrebări care mi-au fost ulterior adresate și la care am tot răspuns în ultima vreme.
Din fericire, el nu s-a luat după mine și după argumentele mele superficiale de atunci și și-a cumpărat 30 de Bitcoin. Îți recomandăm Gregor Teodorescu Contributor Însă povestea nu se încheie aici.
Bitcoin sau aur? În ce să investim?
Spre seara respectivei zile m-am dus la banca din cartier să scot niște cash. Ofeream niște bonusuri consistente de Crăciun, la firmă și aveam nevoie să scot o sumă de bani, mai mare decât aș fi scos de obicei. Am preferat să fac acest lucru seara, întrucât urma să blochez aparatul pentru cel puțin 10 minute.
În timp ce operam la automatul bancar, am observat că și tipul de la celălalt aparat extrage tot sume mari, în mod repetat.
Ce este bitcoin şi cum funcţionează?
Ambele aparate fiind ocupate, câțiva oameni așteptau deja afară, în frig. După câteva operații, am început să ne privim reciproc cu o oarecare suspiciune. El, că să relaxeze situația, mă întreabă zâmbind: - Tot cu Bitcoin?
Atunci, i-am zâmbit prietenește, și am amintit despre discuția de mai devreme pe care o purtasem cu prietenul meu investitor.
L-am privit cu admirație pe tânărul curajos, care își burdușise rucsacul cu teancuri de cash. Însă nici atunci nu am făcut click, să dau un search, să înțeleg mai exact despre ce este vorba cu acest Bitcoin.
Ce se întâmplă cu Bitcoin? „Aurul digital” s-a apropiat de maximul istoric, apoi a scăzut
Din cei 30 de Bitcoin achiziționați înprietenul meu a trăit extravagant timp de trei ani. Pe măsură ce cheltuia din portofel, valoarea portofoliului său continua să crească.
A tot vândut fracții din investiție, pentru câte o vacanță exotică sau pentru câte un produs de lux. Abia în perioada aia am ajuns eu să-l iau în serios și să mă apuc să studiez amănunțit subiectul. Acum, mi-este destul de clar că am plătit un preț destul de scump pentru aroganța mea intelectuală din Am ratat atât expertiza pe care aș fi acumulat-o în cei 3 ani, cât și cel puțin un zero în plus, la valoarea investiților mele virtuale actuale.
Iar aceeași greșeală continuă să o facă mulți dintre apropiații mei și acum. Însă, la fel ca și mine înmajoritatea lor s-au considerat prea deștepți, prea versați și prea buni cunoscători ai funcționarii lumii, încât să pună mâna, să studieze și să înțeleagă acest fenomen, care în câțiva ani ne va schimba fundamental banii și modul în care ne raportăm la ei.
Îți recomandăm Radu Crăciun Contributor Povestea Bitcoin este o poveste seducătoare, trebuie doar să ai disponibilitate să o asculți și să o înțelegi.
Imprudența celor care se vor hazarda să cumpere Bitcoin, fără sa înțeleagă pe deplin mecanica de funcționare a cryptomonedelor, îi poate costa scump pe aceștia, cu ocazia urmatoarei corecții a pieței. Iar ei vor plăti tot prețul aroganței intelectuale, pentru ca tot asta înseamnă și să te năpustești, investind, într-un proiect despre care esti doar foarte superficial informat.
Îți recomandăm.