Băncile investesc în criptomonede. Investiții în criptomonede. Mai merită?

Care sunt criptomonedele cu cel mai mare potențial în ? : Europa FM

Posted in ComportamentInvestitiiManagementul banilorOpinie on februarie 10, by Eusebiu Burcas0 comments Guest post de Radu Nechita Pentru cei mai nerăbdători, începem cu două precizări. În primul rând, criptomonedele nu sunt încă? În al doilea rând, aceste active respectă foarte puține dintre criteriile lui Warren Buffet pentru ca ele să figureze pe lista lui de investiții. Pentru a stabili dacă ele merită sau nu să figureze în portofoliul nostru, trebuie clarificate câteva aspecte tehnice, juridice, economice, financiare și personale.

Costurile de producere și menținere a încrederii sunt ridicate.

băncile investesc în criptomonede

Astfel, pe lângă un nivel de siguranță apropiat de certitudine, ele trebuie să ofere condiții mai bune decât sistemele monetare oficiale în cel puțin unul din următoarele aspecte: Păstrarea puterii de cumpărare.

Totuși, lucrurile se pot schimba destul de rapid, în condițiile creșterii accelerate a masei monetare vezi evoluția activelor Băncii Centrale Europene sau Federal Reserve și a declarațiilor unor politicieni și economiști celebri, potrivit cărora singura modalitate prin care statele pot scăpa de datoriile publice uriașe este exproprierea prin inflație a creditorilor lor.

În numele luptei împotriva terorismului, a traficului de droguri, a spălării banilor, și — mai ales — împotriva evaziunii fiscale, secretul bancar este supus unor atacuri constante, înclusiv în jurisdicții în care el era o tradiție națională Elveția. Comisioane reduse. Plățile prin sistemele bancare tradiționale pot genera costuri de tranzacționare ridicate, care — în special la plățile de mică valoare — pot împiedica desfășurarea unor contracte reciproc avantajoase. Păstrarea puterii de cumpărare.

Banca tradițională vs criptomonede, evoluția piețelor financiare Revoluția criptomonedei Apariția criptomonedelor a fost un proces perturbator în peisajul financiar, oferind mai multe beneficii pentru utilizator.

Aceasta constituie un ingredient esențial al încrederii în sistem. În prezent, există în circulație puțin peste 15 milioane de unități, cu o valoare de piață de circa 5 miliarde de euro.

băncile investesc în criptomonede

Unitățile respective sunt puse în circulație prin atribuirea lor participanților la sistem care asigură verificarea și validarea descentralizată a tranzacțiilor. Ea nu trebuie confundată cu cardul bancar care generează înregistrări ce permit identificarea participanților la tranzacție, via conturile lor bancare.

Criptomonedele, pericol sau mină de aur pentru tinerii investitori?

Cu toate acestea, în anumite cazuri, dacă nu sunt făcute eforturi suplimentare de către utilizatori, o investigație aprofundată ar permite reconstituirea tranzacțiilor și identificarea părților contractante. Ele sunt în general mai reduse la transferurile în cadrul sistemelor criptomonetare. În cazul plăților în bitcoin, comisioanele sunt independente de valoarea tranzacției și sunt plătitie în mod voluntar de către utilizatorii care doresc validarea mai rapidă a tranzacției, remunerând efortul celorlalți membri implicați în acest proces.

Legea respectivă are o definiție la fel de restrictivă a emitenților de monedă electronică: pe scurt, ei trebuie să aibă sediul real în România și să aibă autorizația BNR. Aceasta are drept rezultat situația paradoxală că, deși emitentul Bitcoin nu are sediul real în țara noastră și nici nu are autorizația BNR de a emite monedă electronică, este legal să deții și să tranzacționezi Bitcoin deoarece… nu este o monedă electronică.

BNR, în comunicatul de presă din Dincolo de faptul că anonimatul ar putea fi folosit în activități infracționale, parcurgând documentele respective, utilizatorul obișnuit va putea constata că legislația nu-i interzice în mod expres achiziția și tranzacționarea acestor monede virtuale ceea ce nu este interzis fiind permis.

băncile investesc în criptomonede

Din punctul de vedere al științei economice, moneda este un intermediar al schimburilor general acceptat. Alături de această funcție definitorie, ea mai îndeplinește încă două și anume cea de rezervă de valoare economisire și cea de unitate de cont. Deși lista serviciilor care pot fi achiziționate cu bitcoin se lungește în permanență, nu putem să ne vindem serviciile noastre pe scară largă pe bitcoini și nici nu putem achizționa cu bitcoini un procent semnificativ din bunurile și serviciile pe care le consumăm în mod curent.

Mastercard va introduce opţiunea de tranzacţionare cripto în instituţiile bancare

Din cauza fluctuațiilor mari ale cursului de schimb ale puterii de cumpărarebitcoin nu îndeplinește în mod corespunzător funcția de rezervă de valoare sau de economisirechiar dacă anumiți investitori au băncile investesc în criptomonede investind în bitcoin la momentul oportun. De asemenea, din cauza utilizării restrânse, bitcoin nu este o unitate de cont nici măcar pentru cei mai activi și fervenți partizani ai săi.

Din acest punct de vedere, moneda seamană cu limbajul. Trecerea la o altă unitate de cont este similară ca dificultate cu învățarea unei limbi străine.

Erste Asset Management GmbH

La peste 10 ani de la lansarea leului nou, încă ne mai surprindem calculând sau evaluând în lei vechi, nu-i așa? O mare parte din problemele sectorului monetar-bancar sunt cauzate de faptul că există monopoluri monetare naționale care sunt protejate prin legislație împotriva noilor concurenți și chiar împotriva celorlalte monopoluri legale din alte țări.

Băncile centrale sunt în vârful unui sistem piramidal, iar o parte din privilegiile lor sunt capturate de băncile comerciale. Pentru a împiedica explozia sistemului, băncile comerciale sunt tot mai reglementate, băncile investesc în criptomonede ideea că astfel se controlează sau se limitează hazardul moral.

În opinia unor economiști, o alternativă la monopolurile monetare publice este necesară. Ea poate lua forma unei concurențe bancare în emisiunea de monede diferite una de altacare pot să fie sau nu convertibile în aur sau în alte bunuri.

băncile investesc în criptomonede

Este puțin probabil ca băncile comerciale vor avea inițiative în acest sens deoarece s-au obișnuit cu sistemul actual, cu privilegiile și constrângerile aferente. Un alt motiv ar fi că dacă ar face-o, ar risca suspendarea autorizației de funcționare. Răspunsul la această întrebare depinde de aversiunea fiecăruia față de risc și de volumul și structura portofoliului de investiții existent.

Acestor criterii le sunt consacrate nenumărate cărți și articole, iar lista lor variază în funcție de autori unii dintre ei rețin trei, alții amintesc șapte, zece sau chiar zeci de principii, strategii sau recomandări. Prin urmare, decizia de a investi sau nu în acest sector depinde de fapt de decizia noastră de a investi în propriul capital uman, pentru a extinde în direcția respectivă domeniul nostru de competență.

Portofoliul lui Warren Buffet, care privilegiază deținerea de firme înființate în secolul XIX și care operează în sectoare ce rezervă puține surprize, nu poate include investiții în firme sau domenii care există de un deceniu.

Motivul este că numele sub care este cunoscut fondatorul său — Satoshi Nakamoto — pare să fie un pseudonim, iar identitatea sa reală este în continuare controversată. Principiile de funcționare a bitcoin fac însă ca identitatea fondatorului să fie băncile investesc în criptomonede puțin relevantă decât transparența programului informatic de emisie a noilor unități monetare și de validare a tranzacțiilor dintre participanți.

Vlad Andriescu Abonează-te pe Mastercard introduce Crypto Source, un nou program global care le permite instituțiilor financiare să le ofere clienților opțiuni și servicii de tranzacționare cripto. În parteneriat cu furnizori reglementați și licențiați de criptomonede, instituțiile financiare partenere Mastercard vor avea acces la o suită extinsă de servicii de cumpărare, stocare și vânzare pentru anumite active cripto, completate de servicii de confirmare a identității. Oferta Crypto Source este completată de Mastercard Crypto Securecare consolidează securitatea ecosistemului cripto și sprijină emitenții de carduri să se conformeze reglementărilor complexe din acest domeniu. În prezent, suita de oferte Mastercard pentru bănci și fintech-uri, în materie de criptomonede, include: Technologii și suport pentru cumpărarea, stocarea și vânzarea anumitor active cripto. Opțiunile de plată și de încasare a criptomonedelor oferite printr-o gamă largă de produse, inclusiv carduri cripto, servicii de open banking și servicii de plăți transfrontaliere.

Practic, acest program face ca toți participanții să fie implicați direct sau indirect la supravegherea validității tranzacțiilor, iar emisunea de noi unități urmează reguli stricte. Din acest punct de vedere, sistemul este mai transparent și mai puțin arbitrar decât ce ne oferă în prezent băncile centrale. În absența unui angajament de convertibilitate într-un băncile investesc în criptomonede real aur, argint, coș de bunuri etc.

Valoarea unei astfel de monede depinde de valoarea serviciilor pe care ea le face: reducerea costurilor de tranzacționare, asigurarea unui anonimat etc.

Ea poate face aceste servicii și deci poate avea valoare dacă și numai atât timp cât este acceptată și de alții. Dacă dispare încrederea în moneda respectivă, valoarea sa ajunge rapid la zero. Se încalcă astfel una din regulile de bază ale Cunoașterea investițiilor în criptomonede investitor: să nu pierzi capitalul investit.

Ratings and reviews

Acestea fiind spuse, putem totuși să nu ne ghidăm după recomandările lui Warren Buffet și chiar să găsim argumente să nu o facem. Ar fi prudent însă ca această decizie să survină numai după ce am bifat punctul a din lista precedentă și numai pentru o pondere limitată din portofoliul nostru.

Pentru început, în absența unor informații sau criterii de investiție suplimentare, ar fi recomandabil să alegem bitcoin deoarece este cea mai tranzacționată dintre ele ca volum și durată. Prima versiune este accesibilă celor care dispun de cunoștințe informatice, de un calculator și o conexiune internet de un nivel și cu caracteristici tehnice peste medie. Varianta a doua poate însemna un timp de așteptare greu de anticipat.

băncile investesc în criptomonede

Astfel, ultima variantă este cea care prezintă interes pentru investitorul potențial. Nu avem cunoștință de posibilitățile de băncile investesc în criptomonede achiziționa în România bitcoini prin intermediul borkerilor obișnuiți sau prin intermediul sectorului bancar.

Informațiiimportante